luni, 18 iulie 2011

BLOGUL DE ŞTIRI HD.-S-a întâmplat la ei,clar se poate întâmpla şi la noi

New York Times a dezvăluit secretele tehnicii"pingping"botezate astfel în birourile jurnaliştilor despre care se  crede că ar fi spionat cel puţin 3000 de oameni,de dragul subiectelor  de scandal şi al exclusivităţii.
În principiu,tehnica constă în localizarea prin intermediul antenelor de telefonie mobilă a semnalului unui telefon mobil care aparţine cuiva,depistând astfel locul unde se află persoana.Această tehnică oferă în timp real prin intermediul antenelor de telefonie mobilă,datele necesare localizării unui telefon mobil.Prin"pingping" poate fi localizat orice telefon mobil aflat în funcţiune,pentru că aparatul caută la intervale regulate de câteva minute,să se orienteze către antena de telefonie din vecinătate care îi oferă cel mai bun semnal.Orice telefon mobil poate localiza o antenă pe o distanţă de până la 35 de kilometri,iar din 2005,multe antene au încorporate software-uri ce pot aproxima automat direcţia în care se află telefonul mobil respectiv.Prin interceptarea datelor de la două antene şi printr-un calcul simplu se poate aproxima cu o marjă de 2-300 de metri ,locul unde se află telefonul căutat,respectiv posesorul său.

Un comentariu:

  1. Interesant ! Sunt convins de faptul ca exista si la noi !Mersi pt. stire Alinuta , chiar nu stiam asta !

    RăspundețiȘtergere