marți, 24 aprilie 2012

BLOGUL DE ŞTIRI HD - Religii ciudate

   - Scientologia - este un cult creat de L.Ron Hubbard în anul 1952 şi care are mai multe niveluri de iniţiere,ţinute secrete până când cei iniţiaţi ajung la nivelurile respective,deoarece acestea ar putea fi periculoase pentru cei insuficient pregătiţi;

   - Poarta Cerului - este un cult distructiv,apocaliptic,care combină elemente ale creştinismului cu unele convingeri neobişnuite de origine extraterestră,conform cărora sufletul este o entitate superioară care este găzduit doar temporar de către corp;

   - Biserica Unificării - sau Mooneysmul,este o mişcare religioasă care a început în Coreea în anul 1940 şi care are la bază credinţele creştine,dar şi tradiţiile asiatice,toate explicate în cartea lor de căpătâi "Principiul Divin" în care scopul principal este crearea unui Regat al Cerului pe pământ pentru mântuirea şi salvarea tuturor oamenilor;

   - Ordinul Templului Solar - este o societate secretă bazată pe mitul existenţei cavalerilor templieri,dar de menţionat este ritualul unor sinucideri în masă urmate imediat de incendierea lăcaşurilor unde s-au oficiat slujba şi ritualul,ca simbol al purificării grupului;

   - Falun Gong - este o mişcare religioasă apărută recent,care a strâns rapid 3000000 de practicanţii,şi care combină elementele de budis,taoism, confucianism şi folclor tradiţional chinez.Scopul primordial este reînoirea permanentă a spirituluui şi al minţii prin meditaţie şi trezirea centrului de energie spirituală.

   - Biserica Bisericilor - este o religie neo-păgână fondată în 1962 de către Oberon Zell-Ravenheart şi soţia sa Morning Glory Ravenheart ,care caută adevărul în ficţiune,care o recunoaşte pe Gaia,ca Zeiţă a Pământului şi pe Dumnezeu,ca Tată Suprem,precum şi mai multe yeită]i greceşti;

   - Biserica SubGenius - este o parodie pentru religie,teoriile conspiraţioniste, OZN-uri şi cultura populară.Pentru a întări aceste date,trebuie menţionat faptul că în fruntea bisericii a fost ales un personaj de desene animate.

                                    Hai pa şi clar give me a five
                                                                    Alina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu